Cel mai rău mă doare că încet îți uit amintirea Mă roade-n adâncuri că nu știu ce faci, sau dacă mai știi iubirea… Mi-e dor de mor de mâinile calde, și mintea ce emana sclipire Oare și tu simți dorul lăsat aruncat în ultima noastră privire?   Au trecut ani de când nu am auzit a ta soptire Și mă jur că n-am văzut om, cu mai mare dăruire De când ai plecat, simt că mi-am pierdut menirea Și unele gânduri îmi spun că mi-am greșit moștenirea   Acestor sentimente, nici nu le știu denumirea Dar sunt aproape convins că-s opuse cu fericirea Toți pleacă încet, mi-e frică de totala calmare Am nevoie de tine. Fac pași mari spre viitor, fără îndrumare     Tu nu mai ai cum să știi. Cuvintele nici nu mai au valoare Vorbesc cu zei inexistenti, deci mă rog pentru…

Căutăm lumina de foarte multe ori Prin biserici, suflete, persoane și nori Vorbesc de speranță, călăuză în zori De completare, acceptare, că suntem muritori   Suntem trecători, în noi plin de lumină Luna nu se vede, în cerul de după cortină Căutăm puterea prea mult în ființa divină La capătul tunelului ieși doar tu fără…

Visez prea rar, rece-ninge lent, am țeasta goală Când o fac, coșmaruri, scalpul, întors pe dinafară Conștient, încerc să mă trezesc, ochii au starea lor nasoală , Nu pot să-i deschid, din asta tre să fac primăvară   Încep să topesc zăpada. Roua se simte iară Mă scutur într-o spasmă, în cap rămâne balta goală…

Am încercat să dau un vers din cap aseară, O rimă continuată începută odinioară Mi-am cules cuvinte, băgat stilou-n călimară Și n-am scris nimic, zici c-am rămas fără cerneală .   M-am culcat nervos, frustrat și rupt de oboseală Și m-am trezit mai rău, călimara e tot goală . Oare-o să mai pot să-mi dau…

În caz că ai uitat, nu am pacturi am un pact Abracardismul diavolului, făcut în somn în pat În vis eram într-un grajd, eram actoru-n act Jucând fazan cu Luci, am pierdut și-am plecat.   Am zburat. Afară și mă simt incomparabil Bujia mea-i fără scânteie, la sufletul mizerabil Felinarul corpului nu luminează, nu-i reglabil…

Am ochii închiși și nu știu ce caut. Mă simt capturat într-un vis Lumina se stinge, văd balauri, în capcana asta i-am prins. Scot raza de soare, le orbesc tot răul, “uități că asta v-am promis?” Deschid ochii, să văd doar culoare, în ringul tăcerii-s închis. De neatins. Aici eu sunt rege. Distrug tot ce mă atacă Am zambetu-n ochi, ridurile toate simt că mie o să-mi treacă. Simt că-ntineresc. Doar eu sunt de vină, că începe durerea să-mi placă. Să fiu în control. Minții să-i comentez și ea să tacă – să facă. Simt cum ies din groapă, mă scutur de praf, ce rău o să doară adevărul. Când o să mă vădă cum umblu din nou, o să vină să-mi pupe piciorul. Cadavru-ambulant, mă vindec, ghici ce? Acum eu sunt judecătorul În toate-ncaperile inimii-am fost. Să văd cum să-mi dau omorul. Eu sunt creatorul. Mi-am redat lumină. Și ochii mei numai nu tac. Privește-i atent și uită-te bine. O să vezi cât de rău m-am schimbat.…

O nouă urmă de speranță îmi bate iar la poarta mințîi M-am schimbat. Am altă viață. De șansa asta trag cu dinții Mă simt nepregătit-spontan, refuz să am alte atenții De data asta îmi impun. Din cap, îmi controlez “demenții”   Gata cu negrul. Vreau culori! Vocile-mi sparg cu greu pereții Doborât cu pumnii goi, o să ridic mai mari pretenții Pot să am orice și tot. Condiția-i să am intenții, În lumea asta știu că pot, să aflu motivul vieții.   O veche urmă de speranță, am șters-o, nu mai am retenții Sunt la fel, același eu. În creier circulă curenții. Sunt pregătit de la-nceput. N-o să mai am eu intervenții M-am impus demult. Lucrez, sângelui să-i schimb pigmenții   Gata cu roșul. Vreau cenușă. Ard toți demonii și sfinții Ridicat din molul sfânt, o să distrug orice corecții. N-am nimic și nici nu vreau. Intenția e cu condiții,…

Degeaba gândesc înainte anticipând mutarea Dacă viitorul renunță, atunci vine întrebarea De ce să mă gândesc la viitor? Știu că și el simte chemarea Oricum vine, tot aici, la mine e sosirea, nu plecarea.   La mine-i și parcarea, când ne întrecem spre odihnă Țelul nostru e să ajungem la final, la o anume tihnă…

Ești forma fizică a vocii minții mele La sufletul închis în cușcă, tu ești cheie Ești lumina pură în iadul plin de Lucifere Ce încearcă să m-atragă să fac numai rele   Ești ce mă ține în picioare, chiar de-s vremuri grele Echilibrul meu total, când neuronii nu-s în serie Ești cumpătul întreținut între-atâtea bordele…

Prima postare din an. Corect ar fii să mă prezint. Că așa e frumos. Numele meu e Alex, pentru cunoscuți sunt Leș, iar pentru cei care mă știu dintotdeauna, nu mai e nevoie să mă prezint. Pseudonimul sub care scriu poeziile este Cadavru Viu, nu după opera de teatru a celebrului Tolstoi, ci după numele meu de familie Leș – care înseamnă cadavru. și eu fiind viu, păi – Cadavru Viu. Simplu. De al dracu și de ambițios, am decis să pornesc acest site, pentru propria distracție în primul rând, pentru propria satisfacție în al doilea, și nu în ultimul rând să îmi pot posta și eu umilele poezii. Cum lipsa fondurilor, plus costurile mega ridicate și cerințele publicațiilor, m-au făcut să renunț la ideea de a scoate…