Degeaba gândesc înainte anticipând mutarea
Dacă viitorul renunță, atunci vine întrebarea
De ce să mă gândesc la viitor? Știu că și el simte chemarea
Oricum vine, tot aici, la mine e sosirea, nu plecarea.
La mine-i și parcarea, când ne întrecem spre odihnă
Țelul nostru e să ajungem la final, la o anume tihnă
Viață liniștită, împlinită, plină ochi de primăveri,
Și spre finalul zilei, să râdem fericiți cât mai multe seri.