M-am născut într-o carcasă diferită față de ce-mi doream
Nu e slabă, nu-i perfectă. Nu mă plâng. Că-i tot ce am
Mintea se separă și pleacă. Obișnuia să dispară când dormeam
Zero vise. Capul plin. Simt că-i încărcat de când tot muream.

Cioburi sparte-n suflet. Trup tatuat. Vreau o altă față
Sunt prea obișnuit să fie greu să umblu mereu pe ață
M-am întâlnit pe mine altfel. Cred că mintea asta-i hoață
Că simt că-mi amintesc perfect de tine. Dar din altă viață.

Te recunosc. Ești tu. Sau eu? Vedem dincolo de suprafață
Nu-nțeleg de ce te știu dintotdeauna. Asta de ce nu se-nvață?
Cum ai făcut să intri așa ușor la mine-n fortăreață?
Acum tot ce vreau e să îți simt prezența în fiecare dimineață.

Vine toamna. O simt deja cum mă apasă

Aș vrea să fie cald mereu și nu îmi mai pasă

De seceta cea mare care știu că urmează

Chiar de-s ultimul suflet din această rasă

 

Să stau pe terasă doar eu și cu căldura

Să vorbim mereu să nici nu simt arsura

Cu soarele la bere până îmi cade dantura

Vreau căldura ta, să nu vină în veci frântura

 

Din păcate nu am de ales, știu că a sosit furtuna

Trebuie să plec acasă că plouă întruna

Suflă vântul rece,în oase îi simt tăietura

Așa că-i neapărat să schimb băutura

 

Ar fi trebuit să refuz să mă duc acasă

Prefer să răbd frigul ăsta aici pe terasă

Să-mi aștept căldură, abia aștept să iasă

Sper doar să nu mor cât ea stă retrasă

As I stand here and think of all the wrong
Looking in a mirror that sits broken on the wall
All my feelings start to peel away,
In all of the disaster, only the darkness came to stay

So I listen, nod my head like it’s ok
Put my chin up, no more loving. Now it’s time to play
They shattered my heart again, there’s nothing more to say
My soul begs me to forgive him, so i lied that i’ll obey.

My reflection peeps insinde me, no more light in there it seems
All the love is simply gone. Dear brain, forgive me please.
Do whatever you need. Just put your mind at ease
Calm the winter down. It’s cold on these wavy seas

I deserved a lot better. Never could have made you cry
I tought you were honest. Gave you wings so you could fly
The first mistake i did was to tell you that i wouldn’t lie
But that’s it now, so fuck it. I wished for a nicer goodbye.

E toamnă, vara mea, e toamnă și în noi.
Simt căldura cum ne părăsește. Și în suflet suntem goi.
Plouă, ceru-i negru, vara mea, simt doar bruma și tot gerul
Nici luna-ntre stele n-o să stea. Că a părăsit-o cerul.

E toamnă, vara mea, e toamnă și sunt sloi.
Simt cum nepăsarea soarelui apare-n amândoi.
Nu mai este ce să țină aprins focul,
Plouă peste jarul meu, și-n inimă-ți e locul.

Vara mea, e toamnă. Ți-ai pierdut puterea și secretul.
Nici inima ta nu ma vrea. Cred că n-am început cu dreptul
Ți-e frig și ție draga mea? Sau simt doar eu eclipsa asta?
Ai renunțat la a lupta. Și eu la fel. Că-mi plânge viața.

Vara mea, e toamnă. O să te iubesc cu sinceritatea mea
Se stinge totul, aștept frigul, sa vină dracu iarna grea!
Că doar așa mă pot opri. Doar așa, inima s-o îngheța
Să nu mai simtă ea nimic. Și să renunțe, vara mea…

Am murit de prea multe ori să fiu ucis
Și dacă pier, vreau să mor în acest vis.
Vreau să știe lumea că n-am făcut nici un compromis
Și că mi-am lăsat, și-mi las, toată moștenirea-n acest scris.

Nu las să treacă zile fără să rimez
Nu vreau să treacă timpul fără să creeez.
Vreau să fie limpede că balta gândurilor o clarific
Să fac să dau în versuri absolut tot ce mi-e specific.

Nu vreau să vreau să fiu înțeles în tot ce gândesc
Vreau să fiu convingător, însă nu să m-umilesc.
Mi-am dat teme de casă, creierul minte tot ce plănuiesc
Uită tot ce vreau când ordinea mi-o alcătuiesc.

Las’ să fiu eu ăla cel mai fără gândire
Gândirea mea, pentru voi, e o enigmă-n întregime.
E ghicitoare pentru mine cât și ce poftesc,
Când în sufletul meu, prea puține iubesc…

Ce sinistru sună dinspre China, a viruși fără de tratare
Toată Terra e la izolare. Și sirenele sunt tot ce-auzi
La știri în țară dar și peste hotare
Vezi moartea cum se plimbă printre muribunzi

Spitale disperate nu mai știu ce-i aia gripă
Și toți abia respiră. Și plămânii nu mai au efect
Pe fundal se-aude coasa care țipă
Și iar mai cade unul care nu era defect

Ținem în noi doar pământ. Și îl vedem cu ochii goi
Când se apropie și clipa, ne pocăim de frică
Am tăiat pădurile-n neștire, și-acum aerul se strică
Nu ne dăm seama de cum oare, țărâna asta seamănă cu noi.

Cădem pe capete și plantele-și întorc privirea
Copacii râd sub flăcări cum ne uscam și noi
În sfârșit planeta-și simte nemurirea
Că se scutură de paraziți și de gunoi.

Mă obosesc să scriu dar cine să citească?
Tușesc și eu, dar parc-am chef de glume,
Cu cine să râd? Cine să mă lingușească?
Când tot ce știu e c-am rămas singur pe lume.

De azi încolo nu mai are cine ce să-mi spună.
Mă zbat să mai respir, mă sufoc cu puroi
Din toată-ncrederea mea, a rămas doar o umbră
Totuși e bine, că umbra vine către noi.

Nu am lacrimi să îmi plâng toți morții
Persoane importante din viața mea dispar,
Poate așa mi-e scris. Acesta-i datul sorții
Și umbra mea îmi plânge-n calendar.

Rămân tot singur. Îmi moare orice ideal
Găsesc puterea în nimic din minte
Sunt conștient că rămân la fel de genial
Așa că-nchei aici. Nu mai am nici o rugăminte.

Doar atunci când sunt scrum am cea mai pură formă

Văd resturi de demoni în mine, se zbat și urlă fără noimă.

Arși. Miroase-a fum de carne moartă și diformă

Negru tăciune, sufletul mocnește în liniștea uniformă.

 

Interior de vene tatuate. Cu magie neagră ce zilnic se transformă

Nu găsesc leacul, nu-l țin minte. Nu am ciornă

Încerc posibilitățile, sângerez, aerul atârnă

Răbdarea se termină, vreau coloana sa nu-mi fie strâmbă

 

Să mă domolesc. Să mă sting sau reaprind

Să-mi văd familia la final,plângând ori zâmbind

Să ies învins și mort sau triumfător sclipind

Să rămân jos sau să mă ridic și pe toți să îi cuprind.

 

Am spart mii de ceasuri încercând să ucid timpul

Ascuns de zile-n peșteri negre, că pare mai simplu

În luptă continuă cu Chronos, din clepsidră-i ud nisipul

Și îl preschimb în sticlă, o fac cioburi, totu-i triplu

 

Triplez viteza secundelor, aș vrea să îmi vezi chipul

Cum îmbătrânește râzând, în cap, schimb anotimpul

Aștept iarna, să îngheț minutele și să răbd frigul

În lupta asta-s conștient că nu văd câștigul

 

Eu totuși rup ringul. Încerc să trăiesc în reluare

Timpul zboară maniac, n-are nevoie de cărare

Tre să-i fiu pilot, să fac fără manetă, o aterizare

Să îl organizez mai calm și să-l dau la vânzare

 

 

Îi tai aripile jos. Îl leg în lanț să nu mai zboare

Secundele, minutele, și toate, trag la egalare

L-aș da înapoi, să fiu tânăr dar mă doare

Să-mi pierd viitorul pentru-o simplă încercare.

Știu că-i plecat demult, e rupt brusc de mine

Încă-l mai simt în vise, mintea-l știe bine.

Îmi lipsește tare rău, nu-l găsesc nici în rime,

Am auzit că sufletul meu e bolnav și n-are pastile.

 

N-are zile, cică e în fază terminală.

Mintea mea se-agită, iese din starea ei normală

Se întâmplă multe, simt golul dinăuntru-afară

Și vreau să vină-napoi, eram perechea genială.

 

Am scris până acum tot ce mintea prepară

Fără scrupule, lipsit de inimă, forțe se emană

Mi-am îmbolnăvit și spiritul, și viața actuală

În lipsa empatiei, aveam o misiune clară.

 

 

O să mă caut bine. Sufletul e piatră rară

O să mă regăsesc pe mine. Sfinții o să tresară

Să revin la eu-l ăla ce eram odinioară

Și să rup maxim în rime, cu o forță stelară.