A trebuit să scriu și să sufăr prin tot ce am trecut
Prin băutură. Emoție. Durere. Regret. Și tot ce am făcut
Mi-am rupt sufletul în milioane de bucăți și creierul la fel
Nu mă regăsesc pe mine mai nou. Și nu mai am nici un țel
Voiam liniștea de moarte. Dar m-am speriat că mă pierd
Voiam gălăgia nopților nedormite și-am avut schimbări de caracter
Anturajele au dispărut și în capul meu e dezastruos de greu
Ambrozia a dispărut din meniu și am renunțat la a fii zeu
Am simțit cum e să fii uman abia după 3 ani de război
Am ucis moartea, am furat coasă și mi-am jurat capul să nu-l îndoi
Am avut emoții în iad când încercăm să capturez sufletul înapoi
Că am fost dat dracului de toți. Noroc c-aveam sufletu sloi
Am simțit durerea, vină, supărarea și toată ura deodată
Nu era nimeni să-mi zică cum să trăiesc cu mintea înnodată
Mă descărcăm în mine până când privirea devenea inundată
Nu reușesc să plâng nici acum. Că iese din mine persoană posedată
În ultimele momente de luciditate îmi părea rău de toate
Nu sunt omul să dau înapoi. Dar regretele mele-s moarte
Am câteva și recunosc. Le văd când mă gândesc la trecut
Nu mă consumă, dar le simt. Totuși, m-am complacut
Trece timpul. Eu simt mental tot prin ce-am trecut
Poezii scriu tot mai rar. Poate că timpul meu a trecut
Mă uit în spate și zâmbesc amar când mă gândesc la trecut
Totuși în același timp, sunt mândru de tot ce-am obținut.