Iar simt că vorbesc pereții minții in mine și o fac urât
Aud doar șoapte-n minte și nu mă lăsa să le-ascult
Prea multe gânduri deodată. In creierul fără scut
Am mai trecut prin asta. Știu să mă desfac, dar nu știu cât
Lipsurile mele, mă fac să devin ce nu aveam în gând.
Încerc să controlez toți nervii. Însă parcă devin mut
Mi-e greu imi să exprim problema, când nu vreau să discut,
Iar epuizarea creierului mă taie și o simt că vine în curând
Nu degeaba sunt cadavru. Că scriu un pic prea negru
Numai drame și durere. Nimic pozitiv în rimele de geniu
Scriu cu ochii-nchiși. Versurile-s radiații ce le văd în spectru
Le miros creația. Inventez culori desenate din scris la milimetru.
Inuman in toate. Nici măcar în privire nu am suflet
Umbra mea se joacă. Am stabilit să mințim că suntem uniți
Creierul vorbește-ntr-una până toate se transforma-n urlet
Și devin poezii pe care le tot criticați deși abia le citiți.