Am zis în nenumărate rânduri că joc șah cu conștiința.
N-am dat, și nici luat mat, că-mi lustruiesc credința.
Doar negru și-atât. Neegalat, asta mi-e dorința,
Albul mută primul, dar e necesară și suferința.
Mai pierzi niște pioni. Renunți la prieteni. Trece și obișnuința.
Când te simți în plus undeva, e timpul să-ți iei tălpășița
Atunci când nimeni nu te poate “lua” , simți lumea ca temnita
Văd cum mor piesele, pică totul iar căldură-mi crapă și pojghița
Pierzi regina vieții pe lângă nebuni pe cai călare
Te muți încolțit câte un pas, pe rând, până la salvare
Nu vorbesc de rege. E doar un pion. Ce vede o transformare
Fac armată de regine în harem. Să simt că n-am limitare.
Văd mutările din timp. N-am nevoie de alcooale.
N-am piesele negre. Că negrul, chiar nu e culoare.
N-am nici alb, că-s pesimist. Ca un cal cu obloane
Dau ture de nebun, regelui, să-i fur șahul de sub picioare.
