După o perioadă lungă mintea mea parcă-și revine
Panicată încontinuu, vocile zbiară înfricate-n mine
Trebuie să tacă! Să calmez bătăile din inima pustie
Că simt că cedează de la stres și frica mereu învie
Ce dracu să mai fac?! Calmantele nu mai biruie
Puteam să mă conving orice, acum simt că mor și asta mă chinuie
Nu mai găsesc tăria să ies din atacuri de panică sigure
Simt că toate dor, oboseală, dacă adorm-mor, și asta sigur e.
Doar la asta mă gândesc. Încerc să schimb tot ce trăiesc.
În sfârșit o pauză în care apele mele se liniștesc.
Deja e-a două zi când gândurile mă ocolesc
Și încep să-mi revăd zâmbetul, în negrul ce nu-i firesc.
E o luptă continuă. Dar măcar pot să mă odihnesc
Mă trezesc gata de harță, vocile-n cap le aliniez.
Tușesc de două ori, bătăile inimii să le reglez
Și mă ridic din pat: “Hai Leș. Totu-i un test”