Lumină. În întunericul pizdii, te văd. Încă sunt ascuns.
Te pot cuprinde. Simt că tre’ să te ating. Mă simt constrâns.
Nu te poți extinde. Încă. Întunericul dăinuie și rimele s-au scurs
Toate alea negre și bune s-au dus. Nu știu ce s-a întâmplat pe parcurs
Mi-e frică de blocaj. De pauză. Nu vreau panică. Mi-e dor
Mi-e dor să fac ceva să nu mă mint. Să mai simt o dată cum mor
Să fie bezna-beznă. Totul clar. Pupilele adaptate, să văd tot.
Mi-e frică de limpezime, gălăgie, haosul ăsta din mine vreau să-l scot
La nivelul ăsta nu urc. Eu simt adevărat că de fapt cobor
În mintea mea, cuvintele toate sunt egale. Lipsite de scor.
Să mă înțelegi, sunt zero. Topoare-n rădăcina creierului, până îl dobor
Sufletu-i confuz. Nu are apărare. Se gândește tot mai des la zbor.
Nu zic că vreau să mă omor. Aștept moartea să-i trag ceasul
Avem de discutat. Când o văd, îi rup coasa și îi sparg compasul
Vreau cât timp mai am, să-l scriu, clepsidra-n poezii să prindă glas
Și întunericul meu să tacă. Îl ador. Dar cred că-i cazul să fac următorul pas.