Vorbește conștiința. Dar o face-n limbi străine
Tot aud că sunt gol, cred că doar asta vrea s-explice.
Nu sunt gol, dar sunt nimic. Iar limba asta tre să-mi pice
Să cadă mâinile jos, să nu pot să mai scriu sau să pot zice
Trebuie să-nchid tot. Înăuntru-n mine, toate să se strice
Că mă simt blestemat. Demonii, toți vor deodată să abdice
Mă vor neapărat pe tron. Însă rana mea nu-i cicatrice
Ăștia îmi șoptesc că mor. Chronos ticăie și eu îi sunt complice.
Cică “unde am plecat?” Am găsit liniștea în pustiul din trup
“Nu mai dai semne!” Clar. Mai nou prefer să fiu mut.
“Nu aud nimic de tine” Wow. Înseamnă că eu îs ăla surd?
“Cum mai dau de tine?” Păi, caută-mă la mormânt!
M-am îngropat de mult. De când zic că-s Cadavru Viu?!
Cine-ascultă? Cine simte că atunci când râd, o fac cu chin?!
Cine-a fost acolo? Și care au fost, au stat foarte puțin…
De aia mă prefer pe mine, nu pe voi. Cică vă “lipsesc din plin”
Dar nu-mi sună telefonul. Mă simțiți. Că am plecat
Nu mai știți cum să mă luați. “Bă, ăsta prea mult s-a schimbat”
Vă e greu să-mi fiți prieteni când nu știți nimic de fapt?
Stați liniștiți, că știu eu multe. La inimi o să dau infarct
Le mai las să fiarbă-o vreme. Mulți o să-și plângă-n poale
Că dovezile-s la mine. Ce-o să zic, n-o să fie vorbe goale.
O să desfac familii. Nu-s judecător, dar încă doare,
Cum m-ați vorbit cu toții. În momentele nasoale
N-o să-mi mai zâmbiți fals. Vă jur că asta mi-e sentința
Când o să mă vedeți, o să vreți să-mi scuipați ființa
Îs pregătit de toate. E la mine-n cap toată știința
Că fiecare dintre voi, o să vă schimbați reședința.