Sunt sincer dar mereu brutal și-mi vine greu
Că vreau să fiu onest și am de pierdut mereu.
Că adevărul doare și sinceritatea, nu e calitate
Că duc tot cum duc. Și cocoașa-mi stă pe spate
Am renunțat la multe. Că viața, asta dictează
Și viața nu așteaptă când simți cum lumea te presează
Nu vreau scuze. Vreau doar toți să înțeleagă.
Că sufletu-mi plânge de ani. Și nu se mai distrează…
Doare tăietura. Doare asta. Doare onestitatea.
Plânge oboseala. Moare viața. Simt că-mi pierd sinceritatea…
Simt cum dispar. Că adevărul, rupe mondenitatea,
Și ce pot să fac? Să mă prefac? Să fiu ce vrea societatea?
O să fiu adevărat. Chiar dacă știu că-n timp, devin iar devastat
Dar prefer adevărul cel adevărat. Brutal. Nu cel mascat.
Ador când doare totul. Dar, brutalul adevăr mă roade.
Decât să am alte regrete și asta să m-omoare.
Știu cum asta ne apasă. Că incomodul nu-i de azi
Știu și ce urme lasă. Când tot ce-i minciună-n tine arzi
Știu și ce-n nseamnă, când discuții-n suflet dor
Și minciunile-și fac loc în creier, de parc-acolo dorm.
