Nu mai scriu despre mine. Cred că poezia asta-i gata.
Scriu despre prietenie, respect, despre mama. Despre tata.
Scriu despre iubire. Sentimente. Dor. Vină. Descriu arta
Vreau să zic ce simt în piept. Vreau să scriu ce înseamnă asta.
Am câțiva aproape. Îi număr doar pe-o mână. Prietenia asta este
Pe restu i-am trimis. Nu vreau să îi mai văd. Toți își joacă feste
Tot ce vreau e simplu. Vreau să fiu liniștit, în mințile lor sechestre
Vreau sinceritate. Și când doare, să doară adevărul. Nu minciuni extraterestre.
Vreau iubire și gratitudine. Cum dau să și primesc. Vreau respect.
Vreau să se uite toți în ochii mei. Să-mi zică-n față “te iubesc chiar de ești defect”
Nu cer multe. Cer ce vreau. Că până ieri eram convins că sunt perfect
Îi vreau pe cei pe care îi am să fie ei. Și să se comporte corect.
Viața mea e scurtă. Mulțumesc că tu, aici m-ai adus.
Am ieșit prea repede. Invers, strangulat, am crezut că-i concurs.
Tu tot timpu ești tu. Indiferent de cine ce îmi zice și cât timp s-a scurs
Mamă, tu ești bătaia inimii, în adâncul sufletului te-am ascuns
Și-acum vorbesc de moarte. Că pe tata mi l-a dus.
Ai luat un om aparte. În discuția noastră, toate ți le-am spus.
Ți-am furat și coasa. Te-am ucis. Sfinții se miră cum ai apus.
Tată, tu reînvii. Adu-ți aminte ce ți-am promis când în groapă te-am pus.