Simt cum alunec din nou. Cad în întuneric
N-are cine s-audă cum strigă inima grea
Tot ce-am vrut a fost o viață fără dispută
Și să mai rămână măcar o persoană-n ea.
Mă pierd iar prin labirinturi. Aproape am uitat cum era
Aproape că nu găseam intrarea. Acum uit cum se făcea
Nu-mi găsesc pașii, dar vreau lumină, probabil o să fie cândva
Deși cad mereu pe gânduri, când aud voci cum urlă-n mintea mea
M-am deschis prea mult. Despre disputa asta, nu-i ce discuta
Nimic din ce fac și ce zic, nu se aplică-n standard cumva
Sunt blestemat. Bântuit, vrăjit, ghinionist și încă câteva
Aș face orice să-mi fie lumină, n-am ce. Că m-aș ajuta.
Așa că rumeg singur. Tac și sufăr de decenii în tăcere
Mai refulez în versuri atunci când spiritul mi-o cere
O singură dorință am și aia nu ține de plăcere
E nevoie să aud că am sufletul bun, când simt numai durere.