Am abuzat cerneala. Scrisului, i-am fost Dumnezeu.
Am distrus pagini. În rime, am fost mereu același eu.
Am tocit creioane. La arta asta, am știut mereu ce-am vrut să zic
Am cetate de agende scrise. Sunt rege în acest castel nenorocit.
Mi-am malformat și scrisul. De la ideile transcrise prea rapid
Degete cu bătături. Sute de poezii din care nu pot fi oprit.
Memorie plină, îmi simt capul ca un spațiu de stocare mic.
Trebuie să scot din mine demonii pe paginile de care vă zic.
În creierul meu e noapte. E iarnă și simt că-i foarte frig.
Dacă-i iarnă, e zăpadă. Vezi albul pe jos, restul nimic.
Zboară bulgări în mine de peste tot. Astea-s ideile de care mă împiedic
Nu mă pot apăra, că nu se-opresc, de multe ori sunt copleșit.
Sunt în labirintul meu înghețat. Unde n-am lumină. Și peste tot e-un zid.
Pipăi pașii, calc cu frică, vreau gheața sub picior să o simt.
Să nu cad dedesubt, că dispar și mă-nec în acel lichid.
Îmi moare conștiința, viața, sufletul și inima, daunele , de pe-acum le resimt.