Nu mi-e frică de creaturi inventate.
Toți oamenii sunt monștrii ce se ascund în noapte
Mi-e frică de minți geniale, de mințile care doar par coapte
În schimb, nu accept fraierii ce își lasă ideile plantate.
Accept stricații care-și rup sufletul încercând să facă soare.
Nu mi-e frică să le dau o rază. Chiar de rămân în beznă-noapte
Nu toți oamenii sunt făpturi proaste sau idiot îndoctrinate
Mi-e frică să nu am dreptate. Nu mi-e frică de moarte.
Coasa i-o aud demult. Ascute-o bine. Vene de fier ce nu pot fi tăiate
Multe cioburi de piele, le-am lăsat în urmă fără răni pe spate.
Ăștia-mi iau ce am aproape. Dau la inimă. Toate-s asociate.
Nu mă las. Luați-mi tot! O să vadă duhurile ce-seamnă să fie speriate.
Când mor, moare moartea. Mă bat cu sfinții. Cu toți, parte-n parte.
Mă provoc. O să câștig. Creierul meu aude asta încă din ’97
Înainte nu le-nțelegeam. Că toate le auzeam ca șoapte,
În sfârșit înțeleg limba. Aud mereu:
“Leș, Moartea-i pe moarte”