Când stau singur și mă gândesc la mine și la noi
Odihna pleacă, ochii-ar plânge. Că sufletu-i noroi.
Pentru rimele astea-am căutat adânc, că e vorba de amândoi,
Iar realizarea cât am suferit, ne pregătește de război.

Labirinturi multe străbătute-n creier, pierdut, pașii mi-i întorc,
Trebuie să dau de capătul problemei. Altfel, nu mai pot.
Răbdarea-mi joacă feste. Nu știu cum să fac, din minte să te scot
Așa că de data asta-ți dau cuvântul. Nu mai pot să fiu robot.

Uite-mă-s aici. Supărat, rușinat, dar parcă mort.
Mă dau cu capul de pereți să înțeleg de ce-am depus efort.
Actualitatea traumelor îmi spune că prin ce trec, e sport
Totuși nu mă-ncred, așa că o să am grijă cum mă comport.

Ia spune cât să mai suport? Când inima toată plânge?
Zi-mi cum să fac să scap de craniul care creierul mi-l strânge?
Aș vrea să-mi pot schimba inclusiv culoarea la sânge,
Timpul să-l dau înapoi, că frica să mi-o pot înfrânge…

*Computer tomograf: Un aparat de imagistică medicală care combină utilizarea razelor X și a tehnologiei de calcul pentru a produce imagini transversale (secțiuni) ale corpului uman. Aceste imagini pot fi reconstruite tridimensional pentru a oferi o vedere clară și detaliată a oaselor, organelor și altor țesuturi interne. Tomografia computerizată este folosită frecvent pentru diagnosticarea și monitorizarea diferitelor afecțiuni, inclusiv leziuni, tumori, infecții și alte boli interne.

**Copil traumatizat: Un copil care a fost expus la evenimente sau circumstanțe extrem de stresante, amenințătoare sau violente, cum ar fi abuzul fizic, emoțional, neglijarea severă, pierderea unei persoane dragi, accidente grave, dezastre naturale, sau violență domestică. Aceste experiențe depășesc capacitatea copilului de a le procesa și de a le gestiona în mod adecvat, ceea ce duce la efecte negative profunde asupra dezvoltării lor emoționale, psihologice și comportamentale. Traumele pot influența capacitatea copilului de a se simți în siguranță, de a avea încredere în ceilalți și de a se conecta emoțional, afectându-le pe termen lung sănătatea mentală și bunăstarea generală.

*** 🙂

Tot răul și durerea ne creează caracterul
Pierderea și regretul sunt un adevăr fundamental
Decizii proaste și alegeri, încurcă tot misterul
Iar dramele din cap își fac jocul lor mental.

Cum să scapi de toate când ești un om sentimental?
Aș vrea să am răspunsuri atunci când mă aude cerul
Suferința cântă-n cioburi, iubesc acest instrumental
E frig tare-n cap la mine. E iarnă, da-mi place gerul

Am navigat prin toate. Sincer, nu mă sperie greul
Sunt dispus să lupt înc-un război, și cred că e normal,
Să fii obosit, iar ochii tăi să știe adevărul,
Când te vezi în oglindă, să poți să-ți vorbești personal.

De aceea încerc să văd mai nou doar partea plină.
Să las pesimismul, că sunt conștient că-s special.
Dar traumele mele, au și ele autodisciplină,
Când îmi desfac tot sufletul în mod chirurgical.

Am toată experiența adunată în durere,
Sunt doctor în rănile din suflet, le cos cu plăcere.
Ascult atent fiecare gând ce mintea mi-o inundă,
Și țipetele disperate ale inimii, ce-o imploră să plângă.

Zâmbesc inofensiv, dar zâmbetul ăsta taie
Te privesc receptiv, însă privirea asta-nmoaie.
Mintea univers, dar gândirea asta-i nebună,
Trupul meu e tatuat, însă organele mele-s o minciună.

Înăuntru numai gheață. Roci și piatră, fară verde.
Totul este gri. Deșertul, are culori pesemne.
Ce naiba mi se-ntampla? Atunci când dau de lumină,
Că mă greșesc tot timpu, o scap, și o fac să nu mai vină.

Doar eu sunt de vină. Că habar n-am ce devin…
Toate mi le asum. Creierul strigă la mine să mă-nclin.
Nu las capul jos. Sunt în control. Nu accept acest declin.
Promit din măduvă că-o să revin… dar numai după ce-mi revin.

Nu mai scriu despre mine. Cred că poezia asta-i gata.
Scriu despre prietenie, respect, despre mama. Despre tata.
Scriu despre iubire. Sentimente. Dor. Vină. Descriu arta
Vreau să zic ce simt în piept. Vreau să scriu ce înseamnă asta.

Am câțiva aproape. Îi număr doar pe-o mână. Prietenia asta este
Pe restu i-am trimis. Nu vreau să îi mai văd. Toți își joacă feste
Tot ce vreau e simplu. Vreau să fiu liniștit, în mințile lor sechestre
Vreau sinceritate. Și când doare, să doară adevărul. Nu minciuni extraterestre.

Vreau iubire și gratitudine. Cum dau să și primesc. Vreau respect.
Vreau să se uite toți în ochii mei. Să-mi zică-n față “te iubesc chiar de ești defect”
Nu cer multe. Cer ce vreau. Că până ieri eram convins că sunt perfect
Îi vreau pe cei pe care îi am să fie ei. Și să se comporte corect.

Viața mea e scurtă. Mulțumesc că tu, aici m-ai adus.
Am ieșit prea repede. Invers, strangulat, am crezut că-i concurs.
Tu tot timpu ești tu. Indiferent de cine ce îmi zice și cât timp s-a scurs
Mamă, tu ești bătaia inimii, în adâncul sufletului te-am ascuns

Și-acum vorbesc de moarte. Că pe tata mi l-a dus.
Ai luat un om aparte. În discuția noastră, toate ți le-am spus.
Ți-am furat și coasa. Te-am ucis. Sfinții se miră cum ai apus.
Tată, tu reînvii. Adu-ți aminte ce ți-am promis când în groapă te-am pus.

Am cea mai grea diagnosticare. Sta topită și lipită-n creier sub membrană
Am acces la “boală” de fiecare dată când stau și mă concentrez.
Memoria genială. Amintirile, le rețin precis și detaliile mă omoară,
Am tot felul de cicatrici mentale, poate de aia nu prea visez.

Nu găsesc unda omenească, nu mă conectez, de-aceea mă izolez
Mi-e dor de mine simplu, mi-e dor de mine de odinioară,
Fără rimă și poezie, întunericul începe să mă doară.
Fac asta de mic, sper doar să nu m-alienez.

E greu de înțeles atunci când inima și sufletul se separă.
Mult mai greu e-atunci când nu mai ai nici un interes.
Nu-ți vezi menirea, oricât ar fii de clară,
Și oricât bine faci, când te-ntorci, nu vezi deloc progres

Cum s-explici cuiva, prin cuvinte, tot acest proces?
De ce m-aș obosi? Că oricum toți o să dispară.
Eu știu că sunt creator, că la greu doar rima mă repară
Îmi las jos toată vina, că orice-aș spune, nu sunt înțeles.

Sunt un om sincer cu ce am de zis, deci sunt transparent.
Nu-mi place fragilitatea, deși am impresia că mă crap cam ușor,
Aștept claritate de la toți. Problema e c-o aștept permanent,
Nu-s blindat nici eu, deci… cam pot să mor.

Am avut zile negre. Fără reflexii ani întregi și toate dor,
În negura asta-a mea, soarele mereu a fost prezent
Altfel nu trăiam așa. Și clar nu mă gândeam la viitor,
Cum să dispar din viața mea, și să redevin absent?

Răzbunarea de-om atent, o să fie grea, dar personală
Fericit că mi-a revenit sclipirea asta-a mea de scriitor
Conștient că ceva mă ținea pe loc în viața cotidiană
Însă mintea mea creează și mă reface autor.

De azi înainte, îmi promit mie și chiar tuturor
Când o să fiu cioburi, c-o să mai fiu odată spart,
O să mă ridic ușor din pământ și propriul meu negru nor,
Și-o să vă tai cu ele. Că în trecut v-am cam iertat…

Am zis în nenumărate rânduri că joc șah cu conștiința.
N-am dat, și nici luat mat, că-mi lustruiesc credința.
Doar negru și-atât. Neegalat, asta mi-e dorința,
Albul mută primul, dar e necesară și suferința.

Mai pierzi niște pioni. Renunți la prieteni. Trece și obișnuința.
Când te simți în plus undeva, e timpul să-ți iei tălpășița
Atunci când nimeni nu te poate “lua” , simți lumea ca temnita
Văd cum mor piesele, pică totul iar căldură-mi crapă și pojghița

Pierzi regina vieții pe lângă nebuni pe cai călare
Te muți încolțit câte un pas, pe rând, până la salvare
Nu vorbesc de rege. E doar un pion. Ce vede o transformare
Fac armată de regine în harem. Să simt că n-am limitare.

Văd mutările din timp. N-am nevoie de alcooale.
N-am piesele negre. Că negrul, chiar nu e culoare.
N-am nici alb, că-s pesimist. Ca un cal cu obloane
Dau ture de nebun, regelui, să-i fur șahul de sub picioare.

Ai dispărut atât de-ușor. Zici că nici nu ne-am privit
Atunci când mă apăram, îmi repetai că-s un smintit
Așa cum m-atacai, niciodată nu te-aș fi rănit
Că dintre câte ți-am făcut, nu zici nimănui cât te-am iubit.

A trecut cât am clipit. Și nimeni nu-ntelege dorul
Nici lipsa și nici liniștea. Ce se-amesteca cu decorul
Nu-nteleg de ce amintirea, nu-mi părăsește “motorul”
Dintre noi doi, din păcate, doar tu ai ținut scorul.

Ce vrea să zică scriitorul e că mi-ai dat din nou o muză
Îți mulțumesc din suflet, că nu vreau să sune-a scuză
Încet dispari din mine sincer… Și asta nu mă amuză
Sentimente urca și coboară, în mine, vreau o ecluză.

Să controleze nivelul-la care simt tot ce simt.
Odată-s bine liniștit, alteori nervos, singur mă mint.
Nu aș face absolut nimic, să ajung să mă compromit.
Dar ai vrut poezia ta… Și fix asta ai primit…

Atunci când sufletul e totul și-ți lipsește, n-ai nimic?
Faci umbră pământului? Ești mort? Sau oare ești vrednic?
Poți iubi? Spiritul tău-i acolo? Cum te simți? Te simți groaznic?
Pai uite-așa-s de ani întregi, mă urmăresc de când eram mic.

Am văzut mereu acasă numai scandal și circ
Până am fost destul de bărbat să nu mai tac. Să fac. Să mă ridic
Dramele m-au consumat,doar de aia, prin iad, caut să mă complic
Rup labirinturi să nu pot să mai ies. Căci pe pământ e frig.

Îmi place focul.Mă atrage. Și-s hipnotizat de dansul mitic
Mă cheamă să mă mișc. Sunt element, nu om. Stai să iți mai zic!
Că nu-mi înțeleg mintea. Câteodată uit și ce voiam să zic
Doar că lumea mă încearcă. Uită că la nervi, sunt bolnav clinic.

Totul face sens. Dacă stai să o iei psilogic
Eu am două laturi , toți avem dacă o iei morfologic
Stânga mea e psiho. Descoperă tot, vorbind antropologic
Iar dreapta-mi este calmul. Reprezintă tot ce este logic
—————————————————————————
Femeia este psiho. Atunci cred că eu sunt ăla logic
Mă întorc în timp. Să schimb sensul antropologic
Poți citi oricât, dacă nu știi sensul morfologic
Că atunci când îți dai seama, știi că ăsta-i test psihologic

Am întors și rima. Ar trebui să fiu închis că-s pacient clinic
E greu să îți explic atunci când tot ce fac este numai să mă complic
Că-mi place focul. Mă atrage. Flăcările nu mai au nici un ritm
Și în mintea mea, sunt un biet suflet care mai rabdă un pic

Am avut acasă-n casa mea, numai ură și am văzut acel declic
Scandaluri monstru pe care nu voiam și nu puteam să fiu poetic.
Oricât am rezolvat, nu rezonam și n-aveam cum să mă ridic,
Așa că m-am lăsat să cad și să nu mai simt nimic…

Ți-am dat acces la tot ce am în suflet și în cap
Asta ai vrut. Acum nu înțeleg de ce ai plecat
Ai vrut să îți zic de ce funcționez cum o fac
Ți-am arătat cum întunericul înghite tot și ai clacat

Tot eu sunt ăla rău că te-am protejat de lucruri rele
Doar eu sunt vinovat că n-ai înțeles cum scap de probleme
Tot eu am plecat. Când am vrut să te protejez să-ți fie bine
Să nu te bag în beznă. Să nu mori acolo cu mine

Tot eu am încercat. Însă frica ta parcă te-a îndepărtat
Încă ești aici. Îți simt mirosul. Îmi lipsești. Dar e păcat
Să mă chinui să te țin. Când tu nu vrei să stai de fapt
Am înțeles că spiritul tău nu e pregătit și poate nici nu-i apt.