Ai dispărut atât de-ușor. Zici că nici nu ne-am privit
Atunci când mă apăram, îmi repetai că-s un smintit
Așa cum m-atacai, niciodată nu te-aș fi rănit
Că dintre câte ți-am făcut, nu zici nimănui cât te-am iubit.
A trecut cât am clipit. Și nimeni nu-ntelege dorul
Nici lipsa și nici liniștea. Ce se-amesteca cu decorul
Nu-nteleg de ce amintirea, nu-mi părăsește “motorul”
Dintre noi doi, din păcate, doar tu ai ținut scorul.
Ce vrea să zică scriitorul e că mi-ai dat din nou o muză
Îți mulțumesc din suflet, că nu vreau să sune-a scuză
Încet dispari din mine sincer… Și asta nu mă amuză
Sentimente urca și coboară, în mine, vreau o ecluză.
Să controleze nivelul-la care simt tot ce simt.
Odată-s bine liniștit, alteori nervos, singur mă mint.
Nu aș face absolut nimic, să ajung să mă compromit.
Dar ai vrut poezia ta… Și fix asta ai primit…
