Iar n-am scris de mult. Îmi simt țeasta plină
Ochii ies din orbite, pleopele mă zgârie pe retină
Mintea vrea să iasă. Să prindă niște lumină
S-a săturat să caute culori în bezna ca de mină.
Ideile iau viață. Se transformă în persoane.
De aia-s atât de plin. În cap, îmi trăiesc milioane
Fiecare cu gândirea lui, calc îngeri în picioare
Nu mai văd diferența dintre demon și om oare?
Dacă mintea-i universul, suntem noi Dumnezei?
Simt doar eu așa? Sau mai sunt și alți atei?
Îmi simt gânduri cum gândesc, neuronii se bat între ei
Sinapsele se ceartă și refuză alte idei.
Sunt încăpățânți al dracu’ , uită de-mpăcare
De aia mai uit chestii, legăturile sunt informale
În mintea mea, mințile mi se urăsc și-s precare
Creierul transpiră plin de nervi, și îl simt cum moare…