Am murit de prea multe ori să fiu ucis
Și dacă pier, vreau să mor în acest vis.
Vreau să știe lumea că n-am făcut nici un compromis
Și că mi-am lăsat, și-mi las, toată moștenirea-n acest scris.
Nu las să treacă zile fără să rimez
Nu vreau să treacă timpul fără să creeez.
Vreau să fie limpede că balta gândurilor o clarific
Să fac să dau în versuri absolut tot ce mi-e specific.
Nu vreau să vreau să fiu înțeles în tot ce gândesc
Vreau să fiu convingător, însă nu să m-umilesc.
Mi-am dat teme de casă, creierul minte tot ce plănuiesc
Uită tot ce vreau când ordinea mi-o alcătuiesc.
Las’ să fiu eu ăla cel mai fără gândire
Gândirea mea, pentru voi, e o enigmă-n întregime.
E ghicitoare pentru mine cât și ce poftesc,
Când în sufletul meu, prea puține iubesc…
