Minte complicată, labirint de oglinzi
Voci agățate peste tot, gemete din tavan și grinzi
Le recunosc pe toate, mai ales pe cele suferinzi
Alea dor cel mai tare când liniștea nu o mai prinzi
Când în întunericul capului, neuronii mi-i aprinzi
Cadavru Viu pe tastele astea, sufletul mi-l desprinzi
Doar să mai scot ceva genial, să poți mai ușor să mă vinzi.
Vorbesc cu tine. Cu mine de fapt. Că tot la mine tinzi
Când dialogăm, simt gust de rugină și tot felul de acizi
Scuip mereu, nu te înghit când începi să te extinzi
Și dai pe dinafară, ești lacom și te întinzi
Ți-am făcut o poezie. Ești parte din mine deși mă ucizi
Învăț să mă accept că pașii-mi devin tot mai fluizi
Am uitat să-ți spun că în simbioza asta tu n-ai ce să decizi
Și deși încă ești aici, și-mi zbieri, curând, vom fii lucizi
Cu răbdare, mă știi, o să reușesc și cu ceilalți hibrizi.
Tu nu mai conduci, n-ai cum. Ochii nu mi-i mai închizi
Fără regrete, vă mănânc pe toți acești indivizi
Care credeți că o să fac pașii mai rapizi.
Haideți! Hai în lumină! Nu mai fiți timizi!
Fac preselecție pe care vă accept și care sunteți valizi
Să deveniți una cu mine, pentr-un viitor fără ghizi
E ultima sută. Pe restu vă înconjor cu cărămizi
Betonați o să muriți uitați, la fel de rigizi
Ignorați. Nu o să vă mișcați. O să fiți solizi
Nu o să mai fiu controlat de umanoizi
Făcuți din mintea mea ce pare umflată de steroizi
Sau conectată la fel de fel de roboți sau androizi
Prin capul în care-mi circulă ideile că niște asteroizi
Poate de la împărțeala asta suntem tot mai palizi.