Și da, uite că iară-s în stare. Că poate că beau puțin cam prea mult.
Nu-nțelegi de ce, nu-mi înțelegi capul. Ador când adorm, liniștea s-o ascult.
Și clar. Sunt de vină. Îmi place calmarea. Alcoolul ăsta parcă e scut.
Că numai atunci dau de limpezime. Când vocile m-obligă ecouri s-aud.
O să mă opresc. Că simt că e cazul. Bolile, toate cuțitul-l ascut,
Văd tot în continuare. În viitor mă bat cu nesomnul acut.
Nu iau calmante sau medicamente. Zici că eu-s dependent. Dar poate că uiți.
Refugiul nostru e tot acolo. Substanțele-ajută când mintea ți-o fuți.
Poate nu ne dăm seama. De ce se-ntâmplă înăuntru-n noi,
Promit să te descifrez. Să te-nțeleg când plângi și când te simți gunoi.
Iar vorbesc cu creierul. Are nevoie mereu de dialog, și-i sunt dator.
Datorită lui mi-am omorât fericirea, demonul și îngerul păzitor…