Am toată experiența adunată în durere,
Sunt doctor în rănile din suflet, le cos cu plăcere.
Ascult atent fiecare gând ce mintea mi-o inundă,
Și țipetele disperate ale inimii, ce-o imploră să plângă.
Zâmbesc inofensiv, dar zâmbetul ăsta taie
Te privesc receptiv, însă privirea asta-nmoaie.
Mintea univers, dar gândirea asta-i nebună,
Trupul meu e tatuat, însă organele mele-s o minciună.
Înăuntru numai gheață. Roci și piatră, fară verde.
Totul este gri. Deșertul, are culori pesemne.
Ce naiba mi se-ntampla? Atunci când dau de lumină,
Că mă greșesc tot timpu, o scap, și o fac să nu mai vină.
Doar eu sunt de vină. Că habar n-am ce devin…
Toate mi le asum. Creierul strigă la mine să mă-nclin.
Nu las capul jos. Sunt în control. Nu accept acest declin.
Promit din măduvă că-o să revin… dar numai după ce-mi revin.