Tu ești culoare. Te compar cu frumosul
N-ai nume acum. Așa că-ți descriu mirosul.
A iz de speranță. Ai putere să-mi schimbi și scrisul
Miroși a lumină. Din beznă, poți recrea paradisul.
Ești reală sau nu? Mă orbești când strălucești și nu știu răspunsul
Dacă n-ai nume, ți-l dau. Oare tu ești universul?
Te-aș compara cu roșul. Că ai fix culoarea iubirii
Ai gust de amor. Te-aș atinge, dar pierd controlul firii
Îți ador cromatica. E greu să explici existența culorii
În lipsa ei sunt as. Am pus în rânduri și negrul ciorii
Acum că văd griuri, prind forță să dau capăt tumorii
Să te regăsesc pe tine. Să desfac lacătul comorii
Tu mă poți salva. Sau ceea ce a rămas intact de când zac
Mă simt debusolat. Ți-aș zice cât îmi lipsești, dar îmi vine să tac
Nu știu cum să nu le prea gândesc. Și sincer nici nu știu ce fac
Asta-i lumina mea? Sau mintea mea-și face de cap?!