Respir aer infect cu plămânii compromiși
Și-mi dau foc la intestine-ntr-un simplu joc
Neimpresionat de anii care mi-s promiși
Mai am tupeu să mă mai mir de ce mă mai sufoc?
Parcă universul complotează împotriva mea
Deși am tot ce mi-aș dori, tot nu mă simt întreg
Când ceream mai greu, știam că asta va urma,
Zilnic fărâmat, de unde putere să mă mai culeg?
Zâmbetul mi-e depresiv de parcă mereu moare cineva
Nici nu mai plâng când pierd bucăți din mine
Obișnuit cu drama, ura și că-mi lipsește inima
Mi-e greu să mă ridic de mii de ori din ruine
Și tot așa continui și sper că voi continua
Fără tine, fără ăla, fără aia, prin împrejurime
Conștient de faptul că boala asta, nu se va atenua
Încerc să mă prefac, să-mă-ncadrez în mulțime
Și nimeni nu mă vede. Cred că nimeni nici nu vrea.
Nici măcar eu nu vreau să las semne de sclavie
O să redevin ce n-am reușit să fiu cândva,
Să mă scutur de tristețe și să scap din colivie.